Evenimente

22 DECEMBRIE
"ZIUA VICTORIEI REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989"

Evenimentul nr. 39 din anul 2016

22-12-2016

Accesări: 126

În amintirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, joi, 22 decembrie, începând cu ora 10.00, la "Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989", aflat în Piaţa Dacia, din municipiul Buzău, s-a desfăşurat o ceremonie militară şi religioasă.

Muzica militară a intonat Imnul de Stat al României, iar un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor martiri buzoieni căzuţi la datorie în acele zile.

Depunerea coroanelor şi a jerbelor de flori la monument s-a desfăşurat în conformitate cu ceremonialul militar. Garda de Onoare şi muzica militară au defilat în faţa asistenţei.

De asemenea, începând cu ora 11.30, în localitatea Spătaru, din judeţul Buzău, s-a desfăşurat o ceremonie similară, în memoria generalului ŞTEFAN GUŞĂ. Au fost prezenţi membri ai familiei şi reprezentanţi ai Fundaţiei "General Ştefan Guşă".

La activitate au participat, colonel Paul Rădulescu, şeful de stat major al Diviziei 2 Infanterie "Getica", autorităţi locale, cadre militare, active, în rezervă şi retragere, veterani de razboi, lideri politici şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Cinstim memoria eroilor şi avem datoria să fim demni de sacrificiul acestor martiri.

Dumnezeu să îi odihnească în pace pe cei căzuţi pentru Libertate, Democraţie şi Dreptate!

***

"Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii" a fost declarată prin Legea nr. 273 din 7 decembrie 2011 şi se comemorează în fiecare an pe data de 22 decembrie.

Sunt 47 de buzoieni care au murit în Revoluţia Română din 1989, 25 dintre aceştia au murit pe raza judeţului Buzău, iar ceilalţi 22, în Bucureşti, Braşov, Hunedoara, Târgovişte şi Timişoara.

Revoluţia Română din decembrie 1989, a fost semnalul unei adevărate redeşteptări naţionale, un moment unic şi plin de semnificaţii faţă de care avem toate motivele să ne mândrim. Victoria Revoluţiei Române a deschis drumul spre democraţie şi reintegrarea ţării în spaţiul economic, politic şi cultural euroatlantic.

Galerie foto:


2017 - Divizia 2 Infanterie "Getica" | Ultima actualizare: 22 martie 2017
Realizare site: Biroul Informatică
Administrare conţinut: Compartimentul Informare şi Relaţii Publice