Evenimente

Întreceri sportive în Garnizoana Buzău

Evenimentul nr. 3 din anul 2015

18-02-2015

Accesări: 250

Miercuri, 18 februarie 2015, Garnizoana Buzău a organizat, cu ocazia Zilei Consiliului Internaţional al Sportului Militar, un cros pe distanţa de 3 kilometri, pe traseul Parcul Crâng - Stadionul de Atletism, unde au participat 90 de militari din garnizoană.

Câştigătorul din acest an a fost caporalul cls. a III-a Marian Dobrotă, din cadrul Batalionului 3 Geniu "General Constantin Poenaru".

Comandantul Diviziei 2 Infanterie "Getica", general-maior Lucian Foca a transmis felicitări militarilor participanţi, precizând că astfel de activităţi sportive au fost organizate pentru prima dată în anul 2006, de Consiliul Internaţional al Sportului Militar, cu scopul de a promova, anual, practicarea sportului în armatele lumii şi prin anvergura mondială a acţiunii sale contribuie la menţinerea păcii, promovând motto-ul "Prietenie prin sport".

***

Consiliul Internaţional al Sportului Militar, cunoscut sub acronimul C.I.S.M., a luat fiinţă în anul 1948 la iniţiativa Franţei, când cinci state europene, Franţa, Belgia, Luxemburg, Danemarca şi Olanda au căzut de acord să organizeze competiţii sportive de amploare între armatele acestor state. Până în prezent, în 83 de ţări s-a aniversat cel puţin o dată "Ziua Consiliului Internaţional al Sportului Militar", permiţând crearea de relaţii durabile între organizaţiile militare şi civile, armate şi guverne.

Galerie foto:


2017 - Divizia 2 Infanterie "Getica" | Ultima actualizare: 22 martie 2017
Realizare site: Biroul Informatică
Administrare conţinut: Compartimentul Informare şi Relaţii Publice